Toma Coconea: „Modul meu de viaţă este mişcarea, natura“

media-tomacoconea-ro-03

Parapantist şi instructor de zbor, Toma Coconea (38 de ani) a fost reprezentantul României la Redbull X-Alps 2013. Deşi a terminat cursa pe ultimul loc (din 31 de atleţi doar zece au ajuns la final), fanii – printre care Mihaela Rădulescu şi Dani Oţil – l-au susţinut pentru curajul şi rezistanţa sa.

A fost ceva diferit la această cursă faţă de cele de anii trecuţi?
Participând de zece ani la această competiţie, cursa în sine nu e un lucru străin pentru mine, dar de la ediţie la ediţie sunt lucuri mai tehnice şi cu o durată mai lungă. Anul acesta cursa a fost de peste 200 de kilometri, mai lungă, şi au fost zece puncte de control. {i a fost oarecum mai în zig zag faţă de alte ediţii. De la ediţie la ediţie devine tot mai tehnică, nivelul de competiţie creşte, dar asta mă bucură şi mă motivează.

Care ţi s-a părut momentul cel mai dificil al traseului?
Trecem prin foarte multe momente la limită, să spunem aşa. Am avut câteva decolări sau câteva zboruri la limită şi în adrenalina asta a competiţiei, uneori depăşim limita aceea de normal. Am avut o decolare la limită sub telecabina de la Zugspitze, de la 3.000 de metri. Ploua torenţial şi echipamentul meu s-a îngreunat, aşa că efectiv m-am aruncat în prăpastie să decolez, nu a fost o decolare normală. Bine, nu m-am aruncat în gol, dar echipamentul era mult mai greu, aşa că e mult mai tehnică decolarea. Nu trebuie să faci nici cea mai mică greşeală, pentru că nu ai timp de ezitare. Dacă ai dat greş, nu există cale de întoarcere. Când te-ai hotărât să faci lucrul ăsta trebuie să pleci foarte convins până la capăt. |ntr-o decolare normală, dacă ceva nu e în regulă, ai timp să te opreşti, să gândeşti şi e doar o decolare ratată. Dar au fost puncte de decolare care nu sunt ca într-o competiţie normală, unde ai un loc amenajat, cauţi repede un punct unde ai vânt de faţă, unde ai soare şi curenţi termici să pleci. Sau poţi să te uiţi pe hartă, pe google, să găseşti locul de decolare şi când ajungi sus să ai surpriza să fie jnepeni, tufişuri şi eşti nevoit să improvizezi ceva ca să nu pierzi timpul, să mergi mai departe. Sunt multe momente dificile, dar eşti conectat acolo în competiţie şi nu simţi. Poate acum, după, uitându-te înapoi, îţi dai seama de ce s-a întâmplat cu adevărat.

Ai resimţit oboseala?
Evident că oboseala apare, dar anul ăsta am avut noroc, n-am avut dureri, bătături. Dar e normal să apară, alergi cu un echipament de peste 10 kg, ligamentele, muşchii sunt puşi la încercare, totul e dat peste cap, dar asta e cea mai mică problemă aş putea spune…

După competiţie ai în continuare un program de antrenamente sau te odihneşti mai mult?
Nu mă odihnesc foarte mult. Din fericire am un metabolism bun şi mă refac repede. Iar modul meu de viaţă este mişcarea, natura, iubesc muntele şi merg mai departe. Chiar şi acum, după ce o să plec din Bucureşti o să fiu la munte, o să zbor, o să fac mişcare.

Practici un sport destul de puţin cunoscut în România. Te-ai gândit că ai putea fi un amabasador pentru el, să-l promovezi mai mult?
Da, am şi început un proiect în sensul acesta. E un vis de-al meu de foarte mult timp, am început să construiesc o şcoală de zbor, sus, în Parâng, în Petroşani. Sunt optimist şi sper ca în vreo doi ani să o finalizez. O să fiu şi eu instructor, dar o să fiu ajutat şi de alţii, o să mă implic, iar când o să fiu plecat cu anumite proiecte sau în anumite competiţii şcoala va funcţiona în continuare, pentru că vor rămâne alţi instructori. O să o modelez să fie exact pe standardele pe care le doresc şi vreau să încurajez şi să-i fac pe oameni să conştientizeze că este un sport frumos, sigur. Tehnologia a crescut, nu mai suntem în perioada de pionierat prin care am trecut eu. De exemplu, în afară, sunt foarte mulţi care ies la pensie şi se apucă de zbor. Nu trebuie să ai condiţie fizică extraordinară, zborul de agrement diferă. E pe nivele. Poţi să faci asta şi ca hobby, de agrement, nu trebuie să faci performanţă. Dar dacă vrei să mergi la acest nivel, într-adevăr necesită mult timp, e cu totul altceva. Afară e un sport de masă, pe hărţile pe care le găseşti în librării, aşa cum sunt locurile de schi, aşa sunt marcate şi locurile de decolare. Se pot face multe lucruri şi la noi în ţară. Avem multe locuri unde se zboară, şi la Braşov, Sibiu, Parâng, multe alte zone… Avem un relief care ne ajută şi ar fi păcat să nu promovezi un lucru frumos.

Cum ar trebui să fie, sau ce caracteristici ar trebui să abă o persoană care se apucă de genul acesta de sporturi extreme?
Părerea mea e că nu îţi trebuie ceva anume. E ca la şofat. |ncepi şi apoi devii mai bun, apoi şofer de raliu. |ncepi de la un anumit nivel şi apoi vezi dacă vrei să faci performanţă. Vezi pe parcurs dacă eşti făcut să mergi mai departe. Ca şi schiul, ca şi parapanta, nu e neapărat ca atunci când te apuci să faci performanţă. Ele nu sunt considerate sporturi extreme. Ceea ce facem noi, dacă faci performanţă, într-adevăr e considerat deja sport extrem, pentru că îţi depăşeşti limitele. Dar el e considerat un sport aeronautic. Devine extrem când faci performanţă. La fel e şi cu bicicleta. Poţi să mergi pe stradă, sau dacă participi la competiţii este considerat extrem. |n cazul parapantei, aşa o percepe lumea, pentru că zbori, dar, de fapt, zborul e mai sigur ca multe, multe alte sporturi. Depinde de factorul uman. Acolo nu te ciocneşti cu nimeni, totul depinde de tine. |n trafic, de exemplu, nu depinzi numai de tine. Eu, în momentul în care sunt în aer, nu am nici cel mai mic dubiu că se poate întâmpla ceva. Cel mai tânăr pasager al meu a avut şase luni şi este finul meu, iar cel mai vârstnic are 90 de ani. Poţi să faci asta oricând, ca pasager, e foarte simplu, eşti legat ca într-un fotoliu şi zbori cu mine sau cu un alt pilot experimentat.

Te-ai gândit vreodată să faci o meserie obişnuită?
Eu dintotdeauna mi-am dorit asta, nu ştiu dacă aş putea să fac altceva… Am fost activ dintotdeauna, nu mi-a plăcut să am program fix, n-am putut să mă adaptez, să merg la serviciu de la ora x la ora y. Aş fi în stare să sap un şanţ de 10 km, dar să nu fiu constrâns de program.

Sursa: Toma Coconea: „Modul meu de viaţă este mişcarea, natura“ – Inedit | Unica.ro