Toma Coconea – Roman

media-tomacoconea-ro-01

Despre Toma am auzit prima data in 2007, cand am fost la un pas de a zbura cu el in tandem, la o emisiune de-a mea (“Punem pariu ca-i vara”). Era pe lista de sportivi romani care fac sporturi extreme – am facut doua veri de emisiuni cu si despre astfel de oameni si despre indrazneala lor de a trece dincolo de limita… N-a fost sa fie atunci, dar de cate ori s-a mai pomenit parapanta in vreo discutie, mereu aparea numele lui Toma. In 2009 am auzit prima data despre concursul RedBull X Alps si am inceput sa ma prind ca Toma nu e doar un parapantist talentat si curajos, ci si un tip care face ceva special, greu si foarte putin promovat. Asa ca, am inceput sa vorbesc despre el in emisiuni, de cate ori auzeam ca a mai facut un lucru grozav. Pentru ca nu era fotbalist si nici nu avea o viata mondena, nu era “interesant” ca subiect de presa. Cu toate astea, asa cum am procedat si cu altii in al caror talent am crezut, Toma a fost un subiect interesant pentru mine si publicul meu de atunci. In 2011, cand deja nu mai lucram in televiziune si nu mai traiam in Romania, am urmarit, ca si acum, pas cu pas, toata lupta lui Toma pentru a strabate cel mai provocator traseu de sport extrem, Salzburg-Monaco, in alergare si in zbor cu parapanta. Inutil sa va mai spun ce emotii am trait urmarind live-tracking-ul, acum le-ati simtit si voi….. Nu eram in Monaco in acea vara si nu l-am putut astepta la sosire. Dar, asta m-a durut mult mai putin fata de suferinta de a vedea indiferenta presei, a televiziunilor si , absolut fara nicio vina, a romanilor…care nu aveau de unde sa stie ca avem un vicecampion mondial….., carora nu le povestise nimeni prin ce peripetii si pericole trecuse Toma la acea editie….., care nu au aflat de la niciun buletin de stiri ca , in cea mai dura competitie din lume, doar 2 oameni au ajuns la final, din cei 32 care au inceput cursa – elvetianul Maurer si romanul Toma Coconea…. Singura emisiune (pe un post national) despre Toma, a fost “Neatza cu Razvan si Dani”, unde Toma a fost invitat si unde s-a vorbit constant despre performantele lui incredibile.

Cand am aflat ca Toma va participa si la editia 2013, am decis ca …pot sa fac ceva pentru el. Banuiam ca o pagina ca a mea, cu aproape 70 000 de “urmaritori”, poate fi un bun prilej de a deschide subiectul Toma si un util instrument de promovare. Am inceput sa scriu despre ineditul si frumusetea acestei curse si… oameni care n-au auzit nici de acest concurs , nici de Toma, au inceput sa ridice o spranceana. Am inceput sa povestesc despre peripetiile unui astfel de traseu, despre pericolele reale si despre momentele critice, ca acela in care a fost nevoit sa-si sparga capul cu o piatra, pentru a invinge hipotermia…si oamenii de pe FB au inceput sa ridice amandoua sprancenele si sa reactioneze cum am visat – au inceput sa- l cunoasca, sa-l admire si sa urmareasca aceasta superba cursa. Cand au inceput sa circule pe FB informatiile despre Toma, cand oamenii destepti si sensibili de aici au inceput sa traiasca emotii reale alaturi de el, am stiut ca prietenilor inimosi, care l-au sustinut mereu pe Toma, li s-a adaugat un batalion de fani noi, ce vor fi si mai departe alaturi de el.

Ideea de a promova un Erou, un om de valoare, mi-a placut dintotdeauna si e “un sport” pe care l-am practicat in toti anii de televiziune, uneori chiar impotriva producatorilor care-mi spuneau, pe alocuri, ca subiectul “nu face audienta”. Mi-e greu sa inteleg de ce nimeni de la posturile nationale “n-a mirosit” ineditul subiectului – ar fi iesit un serial captivant despre aceasta cursa, cu informatii zilnice, asa cum am procedat pe pagina mea, asa cum au facut-o atatia altii pe paginile lor…. La o televiziune, treaba asta ar fi fost si mai interesanta, pentru ca n-ar fi fost doar o poveste scrisa din cuvinte si poze, ci ar fi continut si imagini filmate, cu care orice telespectator ar fi fost “agatat” cu usurinta.

Si, totusi, subiectul Toma Coconea a avut cea mai mare audienta pe care a avut-o vreodata un topic pe FB – unii inca zic ca aici nu-i o lume reala si ca virtualul sufera de inadvertenta de a nu reflecta realitatea, cu toate acareturile ei. Eu cred ca tocmai a avut loc prima revolutie virtuala, in Romania. Sute de mii de oameni (am facut un simplu calcul matematic, adunand paginile cu influenta care au promovat actiunea si miile de pagini ale celor care au dat share informatiilor si pozelor cu el) au aflat despre existenta si performantele unui contemporan. Toma Coconea a devenit nu numai un Erou, dar si un simbol, un idol cum demult n-am mai avut in tara asta grav afectata de mediocritate si derizoriu. Intr-o societate cu o mass-media atat de derutanta si mai deloc folositoare, inventia asta colosala numita FaceBook a dat o lectie despre cum se poate vorbi, civilizat, euforic, antrenant si documentat despre performantele umane si sportive ale unui roMan. Fara scandaluri, fara barfe, fara deraieri de la tema principala, Toma Coconea a captat atat interesul celor pasionati de sport, dar si al celor care n-au avut niciodata vreo tangenta cu lumea sportului. Oameni din cele mai diverse medii sociale, cu cele mai diferite profesii si hobby-uri, femei si barbati, romani de aici sau din afara tarii au inceput sa urmareasca cu sufletul la gura fiecare miscare a lui Toma, pe harta unde se vedea cum drapelul Romaniei zboara sau merge, se odihneste sau se catara pe munti, doarme sau merge prin ploi torentiale…. Un Om a cucerit, prin tenacitatea, rezistenta si calitatea exceptionala de mare campion, alti Oameni. Atmosfera bizara , dar induiosatoare de pe “stadionul FaceBook” a nascut nu numai emotie pura, dar si lacrimi aprige – am tremurat toti la numarul de km ce parea sa nu mai scada, am pus intrebari, am scandat numele lui, am dat iama in emoticoanele din dotare, am umplut kilometri de spatiu virtual cu poze si intamplari din trecutul lui Toma, ne-am dat tone de like-uri la orice stire de ultima ora, i-am cunoscut prietenii dintotdeauna, l-am primit cu bucurie pe oricare nou suporter in galerie, ne-am luat tricouri de sutinator, ne-am pus poza lui peste poza noastra de profil, am scris, mai stangaci sau mai laconic, mai romantat sau mai amplu despre tot ce simtim, despre tot ce-i uram, despre tot ce-ar merita, despre tot ce a miscat in noi…si l-am adus impreuna pana la finalul unei curse epuizante. Asa cum a demonstrat Toma in toate editiile la care a participat, ar fi ajuns si fara noi, dar, de data asta, cei care au castigat Marele Premiu am fost, cumva, chiar noi. Fara a minimaliza meritul sau efortul lui Toma, insist sa pun in rama frumusetea acestei solidaritati fara precedent, pe FB. Daca o tinem tot asa, nu numai in privinta lui Toma, dar si a altor fapte si fiinte cu adevarat valoroase si nutritive pentru societate, avem toate sansele sa mai corectam din erorile…lumii reale.

Pana sa umplem acest “stadion “, in jurul lui Toma erau prietenii buni si adevarati din copilarie si din zona lui, parapantistiii din toata tara care-l admira dintotdeauna si niste straini pentru care Toma e, la fiecare cursa X Alps, “the best” sau “sportivul cu cea mai mare rezistenta fizica si psihica”. Oamenii care au fost si anul acesta pe traseu cu el, vreo 15, sunt, cu mici exceptii, cam tot cei care au fost de la inceput langa el. I-am cunoscut spre finalul cursei si admit ca m-au gatuit de emotie cu daruirea lor constanta, cu chetele facute ca sa aiba Toma cu ce sa ajunga de la start la finish, cu sacrificiile financiare comise cu sufletul impacat, doar ca sa poata sa-i iasa lui Toma in cale la fiecare Turnpoint si sa-l incarce cu o energie mult mai buna decat cea din batoane sau bauturi energizante . L-am cunoscut pe Gigi Sunt (asa-l stiu toti prietenii lui), care i-a fost suporter oficial la una din editiile concursului – dar nu unul care doar striga si aplauda ca noi, de pe margine, ci acela care il insoteste pe tot traseul, pe pamant sau in aer, pe toata durata competitiei. Apoi, i-am ascultat povestile lui Daniel Pisica, suporterul care n-a lipsit de langa Toma la nicio editie X Alps si care, merita, cu aceeasi amploare, toate plecaciunile noastre. De anul acesta, echipei i s-a alaturat Adrian Miclea, reprezentantul GoPro in Romania, care a fost nu numai al doilea suporter oficial si l-a insotit pe tot traseul, dar l-a si sustinut financiar si logistic. Oamenii acestia, toti, fac parte din poveste, fara ei Toma nu si-ar fi vazut implinit, la fiecare 2 ani, visul de a participa la cea mai grea competitie de pe Planeta.

In continuarea povestii, ar trebui sa mai scriem si noi niste capitole, cat se odihneste Toma. Ar fi frumos din partea noastra sa incepem sa cautam solutii financiare, caci suntem destui pe-aici care ne pricepem sa facem planuri si sa le si savarsim.

Stand pe terasa cu toti oamenii astia grozavi, in ziua in care s-a incheiat cursa, am tot auzit ce s-a intamplat pe traseu , ce s-a petrecut in alti ani, am ras de momente pe care Toma le-a relatat ca pe anecdote, desi ele se desfasurau la granita dintre viata si moarte…., dar am auzit si niste suspine, bine mascate intre doua paravane de termeni de specialitate si rigori pe care acest concurs le are, dar nu le-am stiut – am aflat, bunaoara, ca Maurer (castigatorul ultimelor 3 editii XAlps) se antreneaza de cateva ori pe an, numai prin acesti munti pe care-i stie pe de rost, iar Toma….ii viziteaza doar la competitie, pentru ca nu are cum sa faca macar un antrenament anual pe acest traseu, ca sa invete zona, tabieturile vantului, scurtaturile sau pericolele… Maurer are mereu un staff tehnic impresionat, format din nutritionist, fizioterapeut, bucatar, asistent personal, suporteri oficiali care il insotesc pe traseu cu randul, ia Toma alearga si zboara mai mult singur, de ani de zile. Pe Maurer il inteapa un doctor in ureche, ca sa-i masoara glicemia si sa stabileasca ce ar trebui sa manance pentru a da maximul de randament, iar Toma are zile in sir in care nu se opreste sa manance, ca sa nu-si iasa din ritm (ultima zi de concurs a fost una fara mancare….) sau se bucura, seara, inainte de culcare, de o portie de paste, o slana buna sau o conserva. Maurer doarme in pensiuni sau in rulota, Toma, Daniel Pisica si Adrian Miclea dorm toti trei in masina lui Adrian, cand Toma nu doarme pe undeva pe traseu, invelit cu parapanta. Stiu, romanii par a fi obisnuiti de secole cu greul si par a performa in conditii vitrege mai bine ca cei cocolisiti de soarta de a avea alt drapel la purtator, dar situatia asta ar putea muri in chinuri, daca ne-am pune mintea si sufletul la bataie….In lumea asta virtuala de pe FB, am vazut atatea gesturi si idei concrete, incat nu m-as mira ca realitatea (adica lumea aia cu ministere ale sportului sau de externe, cu ambasadori model planta decorativa, cu presa virusata si televiziuni ce stau cu spatele la oameni ca Toma, cu sponsori dezorientati si cetateni imuni la povesti frumoase si eroi) sa primeasca doua palme zdravene, asa cum ar trebui servite unei muieri isterice pe care n-o poate scoate din criza decat o solutie de forta, deloc eleganta, dar a naibii de eficace…

Ca niciun alt sportiv din aceasta competitie nu a avut o galerie asa de numeroasa, atat la start, cat si la finish sau pe traseu, ati aflat deja si ati si plans de emotie pe tema asta. Va propun sa plangem, tot de bucurie si pentru faptul ca niciun alt sportiv X alps nu a avut vreodata o astfel de campanie de promovare, atatia sustinatori mai reali ca mama-naibii-ei-de-realitate si atatea postari, chiar din partea organizatorilor, despre “cel mai iubit concurent X Alps”. Ca pe Toma l-am gasit mergand undeva prin munti, aproape sfarsit de oboseala si descurajat de toate ghinioanele de pe traseu, ati citit, tot pe FB. Dar, in momentul in care a vazut un card de masini cu steagul Romaniei, claxonand si urlandu-i numele pe toate vocile adunate in acea ultima seara, pe fata lui Toma a aparut un zambet si fac pariu ca exact cativa cm mai sus, in ochi, erau si niste lacrimi. Iar cativa cm mai in interior, in suflet, motorul turbo cu care e dotat acest supra-om a pornit la prima cheie si nu s-a mai oprit pana la finish. Imi pare rau ca muierea din mine a invins jurnalista care vroiam sa fiu in acea seara si, in loc sa filmez exact momentul in care l-am gasit pe Toma, am uitat de aparat si i-am sarit de gat, contribuind cu inca 57 de kg la cele 12 pe care bietul om le cara de 130 km (portia din acea zi de traseu, adica “numai” vreo 3 maratoane legate, facute mai mult pe ploaie si in alergare….). Noroc ca mi-am revenit rapid si am putut face cateva filmari si poze cu un om total diferit de cel pe care l-am gasit – “noul ” Toma, dupa intalnirea la drum de seara cu fanii in extaz, in lacrimi, in tenisi si in masini cu steaguri intinse pe cozi de matura, a alergat cei 12 km ramasi (care erau de fapt aproape 30 real, masurati terestru) numai cu zambet si ritm constant, de parca atunci isi incepuse ziua. Nimeni dintre cei prezenti, care s-au pornit pe alergat cu el si au jurat ca nu se vor opri pana la Peille, in varf, n-a reusit sa tina ritmul lui Toma.

Intr-un mod mult mai simbolic si mult mai putin fizic , singurii care am tinut pasul cu Toma am fost noi , cei care populam comunitatea FaceBook, si care locuim in cartierul cu oameni sensibili, generosi si frumosi. Pe strada noastra tocmai s-a mutat si Toma Coconea, care descarca un camion de sperante, niste cutii cu povesti senzationale pe care ar trebui sa-l ajutam sa le aranjeze in ordine si o multime de tablouri cu fetzele noastre, ale tuturor celor care l-am descoperit, il admiram si nu-i vom intoarce nicicand spatele. Cred ca ne va pune pe peretii vietii lui, am o banuiala ca nu mai poate pleca in curse fara sa ne vada moacele emotionate….

Like. Share. Download. Tag. :))). In limba noastra reala, a celor din echipa de sustinatori de pe “stadionul FaceBook”, aceste cuvinte si trena lor de semne si emoticoane inseamna TE IUBIM, TOMA. Esti un roMAN minunat si abia astept sa scriu si “ro” cu litere mari. Promit s-o fac de indata ce in tara ta vei avea tot ce meriti, MAN!

sursa: http://22foryou.co/mihaela/scriu-despre/barbatii-de-azi/toma-coconea-roman/