toma-coconea-ro-wings-for-life-world-run

WINGS FOR LIFE WORLD RUN este un eveniment global unic, care se desfășoară simultan pe întreg mapamondul. Startul se va da la aceeași oră pe toate cele cinci continente, iar cursa se încheie atunci când ultimul alergator va fi întrecut de Mașina Oficială de Finish.

O cursă la care poate lua parte asolut oricine, indiferent de pregătirea sau forma sportivă, de la începători entuziaști până la alergători cu aptitudini foarte dezvoltate, iar un loc special în cursă este rezervat celor care sunt țintuiti într-un scaun cu rotile, pentru că evenimentul este organizat tocmai în acest scop: pentru ajutorarea celor care nu pot să alerge.

Nu există o linie de finish tradițională și nici o distanță sau un timp prestabilit, fiecare alergător își poate stabili singur obiectivul sau distanța pe care vrea să o parcurgă înainte de fi ajuns de Mașina Oficială.

Cursa din România va avea loc la București pe DN3-DN3A, pe o distanță de aproximativ 135 km, suprafața de alergare fiind asfaltul, cu diferențe mici de nivel și cu multe zone împădurite pe ambele părți ale șoselei.

100% din încasările generate de Wings for Life World Run, inclusiv taxa de înscriere, vor fi donate de Red Bull Group către Fundația Wings for Life pentru cercetarea leziunilor măduvei spinării.

toma-coconea-ro-wings-for-life-world-run-02

Leziunile măduvei spinării trebuie să devină curabile

Leziunile măduvei spinării sunt unele dintre cele mai devastatoare accidente care i se pot întâmpla unei persoane. O leziune a măduvei spinării nu afectează doar abilitatea de a mișca membrele; această leziune produce un număr mare de complicații medicale și limitări în viața de zi cu zi.

Fundația Wings for Life susține financiar cercetări științifice de clasă mondială și studii clinice care au ca obiectiv găsirea unui remediu pentru vindecarea traumatismelor măduvei spinării și fiecare participant la această cursă unică va contribui în felul său propriu la susținerea acestei cauze.

Înscrierile se pot face pe site-ul oficial al evenimentului: www.wingsforlife.com