Pentru că în cei peste 30 de ani de experiență cu parapanta, am stat mai mult în aer, decât pe pământ. Vreau să trăiesc altfel, să descopăr locuri, să mă bucur că fac parte din lumea asta! Iubesc natura, aici mă regăsesc, aici mă simt complet! Fiecare zi e o nouă provocare de depășit!
Anul acesta voi participa la cea de-a 10-a ediție!
Vrei să faci parte din echipa mea? Susține-mă printr-o donație, iar eu te voi răsplăti cu câteva surprize!
ULTIMA CĂLĂTORIE
Zbor, urc, cuceresc, merg mai departe…
Convingerea mea este ca întai trebuie să vrei și apoi trebuie să poți! Iar de cele mai multe ori este suficient, doar să vrei!
DESPRE MINE
Zbor, urc, cuceresc, merg mai departe…
Sunt Toma Coconea și am zburat mii de kilometrii cu parapanta, în cele mai dure competiții ale lumii.
Am planat printre crestele din Himalaya, la peste 6000 de metri altitudine. Am alergat 810 km în 7 zile. ACOLO SUS MĂ SIMT STĂPÂN!
Am evadat din întunericul minelor din Petroșani, ca să plutesc în lumina dintre crestele Parângului. ACOLO SUS SUNT LINIȘTIT!
Am fugit din spitale, mi-am bandajat rănile pe unde am apucat, doar ca să-mi desfac din nou parapanta. ACOLO SUS SUNT FERICIT ȘI LIBER!
Eu sunt Toma Coconea…..zbor, urc, cuceresc, alerg, merg mai departe, mă joc, respir, învăț, explorez….trăiesc.
-
De ce Toma Coconea ?
-
Unde zboară Toma Coconea ?
Am ajuns în cele mai frumoase și periculoase locuri din lume: Himalaya, Nepal, Alpi, Carpați, Pirinei dar împlinirea mea cea mai mare este când zbor la mine acasă, în Parâng, unde pot să împart și cu ceilalți sentimenele pe care le am printre nori.
-
Ce face Toma Coconea ?
Sunt parapantist de performanță și Instructor de parapantă. Reprezint România peste tot în lume, în diverse cometiții internaționale. Depășesc limite, dobor recorduri...pe scurt, mă bucur în fiecare zi de pasiunea mea.
Red Bull Outrun the Lift
Te provoc să bați telescaunul din Parâng la Red Bull Outrun the Lift
Idea acestei competiții a plecat de la o nebunie personală, un pariu pe care echipa de salvamontiști îl facea cu turiștii: dacă eu pot sau nu să întrec telescaunul. Mă ambiționam de fiecare dată deoarece totul era distractiv, la limită și contratimp. Mă bucur să văd cum spiritul acesta de aventură s-a conturat într-o competiție atât de palpitantă, cu foarte mulți spectatori care, din telescaune, îi impulsionează pe învingători.
Concursul presupune ca sportivii aliniaţi la start să se întreacă cu telescaunul staţiunii.
Este o cursă scurtă, de doar doi kilometri şi jumătate, dar foarte intensă, în care alergătorii urcă 615 metri diferenţă de nivel (de la cota 1070 la cota 1685).
Acest concurs se organizează în fiecare an, ajuns la cea de-a patra ediție pot spune că au participat 200 de concurenţi, iar opt atleţi au ”bătut” telescaunul, adică au ajuns la linia de sosire înaintea telescaunului.
Concursul de alergare montană urmăreşte promovarea unui stil de viaţă sănătos şi creşterii numărului de practicanţi ai alergării în natură, în special a alergării montane, dar şi promovarea locurilor frumoase ale Petroşaniului şi Văii Jiului.
Zbor în tandem cu Toma Coconea
Vrei să fii și tu vultur pentru o zi? Vreau să împărtășesc cu tine această senzație. Vreau să îți arăt și ție cum se vede Parângul de deasupra norilor. Te aștept să te bucuri de tot ce înseamnă natură și să trăiești niște senzații pe care nici nu ți le poți imagina.
Citește mai multZboară cu Vulturii
În momentul în care ajungi să testezi limitele umane, corpul e împotriva ta. În acele clipe, singurul lucru care face diferența între un învingător și un pierzător, este capacitatea de a privi înăuntrul tău și de a găsi acea motivație, care te face să treci peste orice fel de provocare.
Citește mai multSpeaker motivational
În momentul în care ajungi să testezi limitele umane, corpul e împotriva ta. În acele clipe, singurul lucru care face diferența între un învingător și un pierzător, este capacitatea de a privi înăuntrul tău și de a găsi acea motivație, care te face să treci peste orice fel de provocare.
Citește mai multTESTIMONIALE
„Hai TOMA” - îmi dă aripi să zbor
FUNDATIA TOMA
Românie, întinde-ți aripile!
Toma este dublu vice-campion mondial, campion național la parapantă și singurul om din istorie care a primit distincția X-Alps Man, chiar de la Prințul Albert de Monaco.
Hai să-l ajutăm pe Toma să devină locul I mondial și să ducă steagul României peste tot în lume. Fundația Toma, a fost înființată în anul 2017, pentru a-l susține și ajuta pe Toma Coconea să reprezinte România în continuare, la următoarele competiții X-Alps, organizate de Red Bull, la această competiție fiind prezenți cei mai buni 22 de sportivi din toată lumea.
- Fondata
14.06.2017
- Adresa
Strada Rusu Nr. 1, Hunedoara
Petrosani, 332020
- E-mail
contact@tomacoconea.ro
- Telefon
+40 735 998 812
- Membri fondatori
1
- Fondator
Toma Coconea
REALIZARI
Nimic nu e prea ușor, nimic nu e prea greu, totul e posibil.
În cei peste 27 de ani de parapantă, am zburat peste tot în lume. Am planat printre celor mai înalte puncte de pe planetă…în munții Pirinei, Alpi, chiar și Himalaya. Sunt vice-campion mondial și campion național la parapantă, pe scurt, viața mea e deasupra norilor.