Distanta
1.031
Participanti
32
Dificultate
Extrem
Am avut o cursă frumoasă. Eram proaspăt întors din Nepal unde am stat 8 luni, eram antrenat,calm, calculat și mereu cu zămbetul pe buze.
A fost momentul în care am început să aud cum că am devenit periculos și în zbor, nu numai terestru cum eram privit pâna atunci….
Am ales Nepalul pentru că aici condițiile sunt ideale în timpul iernii europene. Sunt condiții bune de zbor în fiecare zi. În fiecare dimineață zboram în tandem cu turiștii și urcam pe jos, până la locul decolării, de cel puțin trei ori pe zi. Dacă mergeam pe scurtaturi, ajungeam mai repede decât turiștii care urcau cu mașina. Apoi vinea momentul când îi speriam pe turiști: zborul spre valea de unde am plecat. După-amiaza continuam antrenamentul pentru Red Bull X-Alps.